Lasagna de post cu legume. Un preparat delicios și sănătos pe care îl prepari imediat

Lasagna de post cu legume. Un preparat delicios și sănătos pe care îl prepari imediat

Cine a spus ca trebuie sa renunti la lasagna daca tii post? Apeleaza la varianta cu legume si nu va trebui sa renunti la poftele tale. In plus, aceasta este una dintre retetele de post care te ajuta sa diversifici meniul din aperioada de abstinenta alimentara. Vestea buna este ca avem pentru tine varianta culinara italiana, un preparat sofisticat. Inarmeaza-te cu foi pentru lasagna si un cos plin cu legume. Daca nu esti incantata de ingrediente, le poti schimba cu altele.
Ingrediente lasagna de post (pentru 4 persoane): 10 foi pentru lasagna, 50 g margarina, 400 ml lapte soia, 150 g busuioc, 25 g nuci, 100 g ulei de masline
2 catei usturoi, 150 g branza soia, 200 g fasole verde, brocolli, 200 g cartofi, 2 vinete, 15 rosii cherry,  sare, piper, rosii passat, 1 ceapa galbena
Prepararea sosului: Intr-o tigaie pui margarina, adaugi faina, paine prajita si lapte de soia si amesteci pana obtii un sos fin. Adaugi sare, piper,  nucsoara rasa dupa gust si sos de rosii. Amesteci timp de 10 minute continuu.

Prepararea lasagnei: Amesteci busuiocul cu nuca rasa, usturoi taiat fin, 50 g branza soia rasa, ulei de masline si apoi rastorni totul in sosul alb. Tai fasolea verde, brocolli si cartofii cubulete, le fierbi 4 minute, apoi le pui in sos.

Incalzesti cuptorul la 220 grade. Ungi o tava cu ulei, pui 2 foi de lasagna, torni sosul cu legume, acoperi cu alte doua foi, torni sos si tot asa pana se termina ingredientele, ultimul strat fiind cel cu foi de lasagna. Presari deasupra branza de soia rasa si pui tava la cuptor pentru 20 de minute.

Se orneaza cu rucola sau ceapa verde, dupa preferinte.

sursa: divahair.ro

Vezi și: Rețeta de lasagna autentică. Delicioasă

Lasagna autentică, un gust pe care nu îl vei putea uita prea curând

Lasagna, unul dintre cele mai conoscute preparate culinare din Italia are o lunga și extrem de interesanta poveste. Există o teorie conform căreia originea acestui preparat culinar se află undeva în Grecia Antică. Acolo se foloseau foi de aluat (laganon), tăiate în fâșii pentru prepararea unui fel de mâncare asemănător. În Grecia există și astăzi un tip de pâine numită „Lagana”. Iată reţeta tradiţională a lasagnei cu carne tocată şi sos bechamel.

Ingrediente:
300 g foi de lasagna, 150 g parmezan

Pentru amestecul de carne:1 ceapă, 1 morcov mic, 1/4 ţelină mică, 100 g bacon sau kaizer
400 g roşii descojite din conservă, 3 linguri unt, 600 g carne tocată amestec,100 ml vin roşu, sare, piper, 8-10 frunze de busuioc, supă de vită

Pentru sosul bechamel:
50 g unt, 50 g făină, 500 ml lapte, 5 sare, 1 vârf de cuţit nucşoară

Mod de preparare:

Se taie ceapa, morcovul şi ţelina cubuleţe mici. Se pun la călit în unt topit şi se lasă până se înmoaie. Se adaugă baconul tăiat cubuleţe şi se mai lasă un minut.

Se adaugă peste legume carnea, vinul roşu şi se lasă pe foc până când se evaporă, amestecând din când în când.Se pun roşiile tăiate cubuleţe şi scurse de zeamă, busuiocul tocat mărunt, sare şi piper. Se pune puţină supă de vită şi se lasă să fiarbă, la foc mic, 20 de minute.
Pentru sosul bechamel se căleşte făina în untul topit şi se adaugă laptele treptat, amestecând continuu. Se condimentează cu sare şi nucşoară şi se fierbe până când se îngroaşă.
Foile de lasagna se pun la înmuiat în apă rece. Se întinde puţin sos de carne pe fundul unui vas uns cu unt, se presară parmezan şi se acoperă cu foi de lasagna şi sos bechamel.

Repetaţi aşezarea straturilor până când se termină toate ingredientele. Stratul de deasupra trebuie să fie de sos bechamel presărat cu parmezan.

Se introduce vasul în cuptorul preîncălzit la 180° C pentru 40 de minute. Se lasă să se răcorească puţin şi se poate servi cu mare pofta!

Cum se prepara mancarica de cartofi cu ardei:

Mâncărică de cartofi cu ardei și pătrunjel

Printre cele mai simple mâncăruri de post putem introduce şi mâncarea de cartofi, care se prepară foarte uşor.

Ingrediente: 1 kg cartofi, 4 linguri pastă tomate, 1 lingură ulei, 1 ardei gras, 2 morcovi medii, 2 cepe medii, patrunjel, dafin, sare, piper.
Mod de preparare: Se curăţă ceapa, se taie mărunt şi se pune la călit într-o cratiţă cu ulei, la foc mic. Se adaugă puţină apă, după ce s-a prăjit puţin. Se taie ardeiul mărunt şi se adaugă peste ceapă. Următorii paşi pentru cele mai simple mâncăruri de post: mâncare de cartofi. Se curăţă cartofii şi morcovii, se taie bucăţele şi se pun în cratiţa cu ceapă, se adaugă apă caldă, sare, piper şi o foaie de dafin şi se fierb acoperit, la foc mic, până când apa scade. Când sunt aproape fierte toate legumele se adaugă pasta de tomate şi se lasă să mai fiarbă 10 minute. La sfârşit se adaugă pătrunjel tocat. Poftă bună!

Vezi și rețeta pentru mâncare de rădăcinoase cu roșii și spanac:

A venit toamna, iar într-o zi friguroasă te poţi încălzi cu o mâncare de rădăcinoase cu roşii şi spanac, o reţetă de post pe care am pregătit-o special pentru tine în această perioadă.Dacă ai câteva rădăcinoase prin frigider (fie că e vorba de ţelină, morcovi, pătrunjel ori păstârnac) nişte cartofi şi gulii în cămară, poţi prepara această reţetă delicioasă. restul ingredientelor le vei descoperi în reţeta noastră.

Ingrediente:

1,5 kg de mix format din gulie, cartofi, ţelină, morcovi, păstârnac,rădăcină de pătrunjel tăiate bucăţi, 1 căpăţână usturoi, cu căţeii curăţaţi, 6 linguri ulei măsline, sare, 1/2 cană ceapă tocată, 1 lingură bulion, 1 cutie roşii fără pieliţă şi tocate, 2 căni frunze spanac tocate, 1 linguriţă oregano, piper

Mod de preparare:

Încingi cuptorul. Amesteci toate legumele într-o tavă, pui şi căţeii de usturoi, 3 linguri de ulei. Presari sare. Amesteci bine. Laşi la rumenit în cuptor 45 de minute (la jumătatea timpului, le mai amesteci odată).
Între timp, încingi într-o cratiţă restul de ulei, la flacără medie. Când uleiul este încins, adaugi ceapa şi o sotezi. Torni bulionul şi mai laşi un minut pe foc.
Torni cutia cu roşii în cratiţă. Amesteci bine şi presari oregano pe deasupra. Laşi să fiarbă, dai focul la minimum. Acoperi cu un capac şi laşi să fiarbă.
Când legumele sunt gata (trebuie să fie rumenite pe margine şi furculiţa trebuie să pătrundă uşor), le scoţi din cuptor. Adaugi spanacul în cratiţă peste roşii. Laşi pe foc 5 minute şi amesteci apoi cu legumele din tavă. Asezonezi cu sare şi piper.

Sursa:clickpoftabuna.ro