Cum se așează corect tacâmurile la masă și cum le așezăm după ce mâncăm

Cum se așează corect tacâmurile la masă și cum le așezăm după ce mâncăm

Ai musafiri la cină și nu ești prea sigură de cum trebuie așezate tacâmurile? Noi îți vom spune care sunt regulile prevăzute de codul manierelor elegante De asemenea, îți vom arăta cum așezi tacâmurile la sfârșitul felului de mâncare servit pentru a lăsa mesajul potrivit.

Cum aşezi tacâmurile pe masă la cină

 

Indiferent că este o masă în familie, sau că ai musafiri tacâmurile sunt aşezate la fel, dar diferă numărul farfuriilor, al tacâmurilor şi al paharelor în funcţie de felurile de mâncare servite.
La mesele de fiecare zi nu este neapărat să pui şi farfuria de seviciu sub cea principală.

O masă festivă de obicei arată astfel: farfuria pentru primul fel este aşezată deasupra farfuriei de serviciu, pe ea se pune şerveţelul frumos împăturit. Feliile de pâine se vor pune în 2-3 coşuleţe speciale, repartizate simetric, iar fiecare invitat va avea o farfuri pentru pâine și un cuțit pentru unt, puse în stânga. Furculiţele vor sta în stânga farfuriei cu dinţii în sus.

Cuţitele se vor pune cu partea tăioasă spre farfurie. Nu aşeza niciodată mai mult de 3 cuţite şi 3 furculiţe la o masă. Linguriţele de tort sau pentru fructe, vor fi aranjate pe un bufet, pentru a fi la îndemână, sau în partea de sus a farfuriei dacă este loc suficient pe masă. Ele pot fi lingură, sau linguriță, sau cuțit și furculiță, în funcție de desert.

Paharele se iau de la stânga la dreapta: pentru apă, vin alb, vin roşu, pentru ţuică sau orice altă băutură tare. Ceaşca de cafea se poate pune în dreapta şi în josul paharelor. Paharele nu trebuie neapărat puse în linie dreaptă.
Dintre toate paharele menționate vor fi prezente numai cele potrivite băuturilor servite. De obicei este nevoie de un pahar pentru apă şi unul pentru vin, alb sau roșu.

Dintre toate paharele menționate vor fi prezente numai cele potrivite băuturilor servite. De obicei este nevoie de un pahar pentru apă şi unul pentru vin, alb sau roșu.

Mesajul tacâmurilor la restaurant

Lingura se lasă în farfurie, în partea dreaptă, aşezată paralel cu tine, după ce ai terminat supa. Codul bunelor maniere spune că nu este politicos să mai solicităm o a doua porţie, aşa că cel mai bine este să ne abținem, chiar dacă ne-a plăcut mult felul respectiv de mâncare.

În cazul în care vrei să faci o pauză şi nu dorești să ți se ia farfuria din faţă, lasă tacâmurile în farfurie, orientate cu vârfurile spre partea de sus a farfuriei, în aşa fel încât să formeze litera A, dar fără se se atingă.

Tacâmurile se aşază în farfurie, furculiţa fiind pusă peste cuţit exact pe centrul platoului (în formă de cruce), în aşa fel încât să împartă suprafaţa în două, semn că ți se poate aduce felul următor.

Atunci când vrei să dai de înţeles că ai apreciat un anumit fel de mâncare, pune tacâmurile unul lângă celălalt, cu vârfurile orientate spre mâna dreapta, pe centrul farfuriei, paralel cu tine. Dacă nu ți-a plăcut preparatul, încrucișează furculiţa şi cuţitul în farfurie, introducând lama cuţitului printre dinţii furculiţei.

Când ai terminat de mâncat, aşază tacâmurile unul lângă celălalt, la distanţă de câţiva centimentri, pe centrul farfuriei, cu vârfurile spre marginea de sus a platoului. Ospătarul sau gazda vor descifra mesajul tău.

Sursa: libertatea.ro