Ce trebuie să facem astăzi de Buna Vestire și ce avem dezlegare să mâncăm. Toată lumea trebuie să știe pentru a alunga necazurile pentru tot anul

Ce trebuie să facem astăzi de Buna Vestire și ce avem dezlegare să mâncăm. Toată lumea trebuie să știe pentru a alunga necazurile pentru tot anul

Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie, fiind prima mare sărbătoare dedicată Maicii Domnului atestată în documente. Buna Vestire amintește de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavril i-a vestit Fecioarei Maria că va naște și va fi mama Fiului lui Dumnezeu, Isus din Nazaret.

Și a trimis Dumnezeu pe Gavril, arhanghelul duhurilor cerești, celor ce stau mai aproape de scaunul Său, cu taina cea din veac ascunsă și neștiută de îngeri, să vestească Prea Curatei Fecioare zămislirea cea streină a Fiului lui Dumnezeu.

Buna Vestire este una dintre cele mai mari sărbători ale primăverii și cade de fiecare dată în perioada Postului Mare. Astfel că, indiferent de ziua în care se sărbătorește, Biserica acordă dezlegare la pește pentru a cinsti cum se cuvine această zi.

De Buna Vestire se mănâncă pește pentru a fi tot anul ca “peștele în apă”.

Tradiții și obiceiuri de Buna Vestire la sate

Tradițiile și obiceiurile zilei de Buna Vestire se referă în principal la bunăstarea casei și a celor ce locuiesc în ea, cât și la sporirea recoltelor în anul ce va urma.

Astfel, în unele zone ale țării, există obiceiul ca cel care se trezește primul dimineața să ia o oală cu jar în care să pună tămâie apoi să înconjoare casa, ca nicio dihanie să nu se apropie de ea. După ce va termina cu casa și acareturile din jur, acesta merge la animale și, mai apoi, la pomii fructiferi. Dacă observă că unii pomi fructiferi nu vor avea rod, atunci îi amenință cu un topor, zicându-le “dacă nu rodești, te tai!”.

Un alt obicei, ce se practică an de an în ziua de Buna Vestire, în unele regiuni, este acela de a aprinde focuri în curte, în fața ușilor. Oamenii pun lângă aceste focuri pâine, sare și apă pe care mai apoi le vor da de pomană. În acest fel îngerii se încălzesc, mănâncă și bea apă, iar cei ai casei vor fi păziți de cele rele.
Se mai crede, de asemenea, că ouăle făcute în ziua de Buna Vestire nu sunt bune de pus sub cloști. Astfel gospodinele obișnuiesc să arunce ouăle din cuiburile păsărilor de curte.
În ziua de Buna Vestire să nu pui mâna pe ou, să nu cauți găinele de ou, cloștele să nu pui, căci ies pui strâmbi, suciți, cu două capete.
Totodată, în ziua de Buna Vestire, cei care sunt pasionați de pescuit și vor ca în decursul anului să prindă mult pește, merg la biserică de unde iau anafură. O bucățică din această anafură o pun apoi în gura primului pește prins, pe care îl aruncă înapoi în baltă spunând: “Du-te! Și cu câți te vei întâlni, spune-le la toți să vină la mine!”.

Tradiția ne mai spune și că în ziua Bunei Vestiri oamenii nu au voie să se certe și să fie supărați unii pe alții, pentru că vor avea necazuri tot anul.

Superstiții de Buna Vestire legate de vreme și recolte
O mare parte din superstițiile zilei de Buna Vestire fac referire la vremea ce urmează și la cât de bogate vor fi recoltele. Astfel, dacă în ziua de Blagoveștenie va fi frumos, anul va fi unul bun, iar dacă vremea în ziua de Blagoveștenie este una amestecată, când soare, când ploaie, atunci anul nu va fi tocmai bun.

Se mai spune că așa cum va fi vremea în ziua de Blagoveștenie, așa va fi și în ziua de Paști.

Sursa: traditii-superstitii.ro

Astazi iti sugeram două retete pe baza de peste de care te poti bucura de Buna Vestire:

Macrou cu marinada la cuptor:

Cum se prepară cel mai bun macrou cu marinadă la cuptor. O rețetă perfectă a o prepara duminică când avem dezlegare la pește

Peștele la grătar este o modalitate simplă de a avea un fel de mâncare gustoasă si sanatoasa.
Macroul este delicios, sanatos si usor de pregatit. Ca sa nu mai mentionam ca este foarte abordabil la pret.Macroul la gratar sau cuptorProcesul de pregatire la gratar sau cuptor permite păstrarea gustului caracteristic și bogat al acestui pește gras. Astazi te invatam cum sa prepari macroul in marnada, un gust cu adevarat deosebit.
De ce ai nevoie: 4 bucati de macrou, suc de lamaie
Ingrediente entru marinada:2 lingurite de mustar, 3 catei de usturoi zdrobiti, 1 lingurita de zahar brun, 2 lingurite de otet, doua prafuri de piper, sare, 1 lingurita de ardei cayenne (optional), coriandru zdrobit
Mod de preparare:

Macroul se curatata si se freaca cu sare, piper si lamaie, pe interior si exterior
Se prepara marinada unde se amesteca bine toate ingredientele pana se obtine o pasta.
Se lasa la frigider pentru a se intari 1 ora. Umpleti apoi macroul cu aceasta marinada. La sfarsit ungeti pe toata suprafata pielii pentru a-si lasa un gust extrem de bun si pentru a se combina aromele.
Asezati pestele pe gratarul incins. Pentru 7=10 minute pe fiecare parte sau la cuptor la 230 de grade C pentru 10 minute pe fiecare parte.
Veti obtin un peste delicios pe care il puteti servi cu garnitura preferata sau salata.
Pofta buna!

Vezi si reteta pentru macrou in sos de rosii:Macrou cu lămâie în sos de roșii

Sunt o împătimită a cărnii de pește, dar am o mică problemă: nu suport sa curat oasele, nu ma pricep si nu suport sa imbin placerea de a manca pestele cu chinul de a curata oasele. De mici, mama ne pregatea macrou, pentru ca avea putine oase, era mai rentabil la pret si gustos. Astazi ti-am pregatit o reteta delicioasa cu macrou in sos de rosii, sigur te vei linge pe degete de placere!

Ingrediente:4 bucati peste macrou, 4 linguri ulei, 1 bucata lamaie, 4 bucati rosii (pulpa pasata), piper si sare dupa gust, 150 ml apa, 1 lingurita amidon, 2-3 fire patrunjel, 1 bucata ceapa rosie.

Mod de preparare macrou cu lamaie:

Pestele se spala, se curata de intestine si se portioneaza in bucati potrivite. Lamaia se taie felii subtiri si se introduce in fiecare bucata de peste.Ceapa se taie marunt si se caleste in ulei timp de 2-3 minute.
Adaugam pulpa de rosii si se continua fierberea maxim 10 minute.
Sosul obtinut se amesteca cu amidonul dizolvat in apa.Adaugam sare, piper dupa gust apoi il turnam intr-o tava.
Asezam bucatile de peste in sos si introducem tava in cuptorul preincalzit ( la 160C ) pentru 25-30 min. Se presara cu patrunjel maruntit si se serveste.

Pofta Buna si un post binecuvantat!

Sursa:bucataria-romaneasca.ro