Supă de linte cu legume, un aliat nemaipomenit de sănătos și gustos pentru perioada postului.

Supă de linte cu legume, un aliat nemaipomenit de sănătos și gustos pentru perioada postului.

Cea mai simpla supa de linte verde e si cea mai buna. Cea mai buna supa este cea care, dupa ce termini o farfurie, iti mai pui una, iar dupa ce termini toata oala abia astepti sa o faci din nou. Iti dai seama cat e de buna inca din timpul prepararii. Aromele care vin din oala te conving inainte de a o gusta. Asta e magia gatitului. Combini ingrediente atat de simple si rezultatul e desavarsit.

 

Ingrediente: 150 gr linte verde, 1 ceapa mai mica (cca 50 gr), 1 morcov (cca 100 gr), 3 catei usturoi, 1 lingurita oregano uscat, 2 foi de dafin, 1 varf, lingurita turmeric, 2 cartofi (cca 200 gr), 3 linguri, ulei, sare, piper negru

Mod de preparare:

In uleiul incins se caleste ceapa tocata marunt. Dupa 5 minute, dupa ce ceapa se inmoaie un pic, se adauga morcovul taiat felii cat mai subtiri. Se soteaza in continuare, amestecand din cand in cand, timp de 15 minute. In acest timp focul trebuie sa fie la mic, sa nu lasati legumele sa se rumeneasca.
In ultimul minut adaugati foile de dafin, oregano, turmericul si usturoiul strivit. Sotati inca 1 minut.
Adaugati lintea (spalata bine inainte) si 1.3 l apa. Condimentati cu piper negru proaspat macinat. Aduceti la fierbere si apoi dati focul la mic, supa doar sa bolboroseasca usor (asa lintea nu se va dezintegra la fierbere). Fierbeti asa 15 minute.
Adaugati cartofii taiati cuburi si sare. Continuati sa fierbeti tot la foc mic pana lintea si cartofii sunt facuti (cca 15 minute). Dregeti supa de sare.
Serviti supa de linte calda.

 

Vezi si reteta pentru ciorba de conopida:

Ingrediente:

1 conopida medie (cca 800 gr), 1 ceapa medie, 1 morcov, 1 lingurita seminte de chimen + 1/2 lingurita chimen macinat, 1 lingurita boia dulce, 2 linguri ulei, sare, piper negru macinat

Mod de Preparare:

Se desface conopida buchete si apoi fiecare buchet in buchetele mai mici.
Se toaca ceapa marunt. Se taie morcovii rondele subtiri. Se incinge intr-o oala 1 lingura ulei si se calesc legumele la foc mic, amestecand rar, pana se inmoaie fara a se rumeni deloc (cca 15 minute).
Se adauga 1/2 lingurita boia si se amesteca sa se dizolve in uleiul din oala. Se adauga semintele de chimen.
* daca va place chimenul si va place sa simtiti semintele in mancare, puteti folosi o cantitate mai mare si atunci nu veti mai folosi la final chimenul macinat
Se adauga buchetele de conopida si se acopera cu 1.5 l apa. Se rasneste mult piper negru si sare dupa gust.
Se aduce continutul oalei la fierbere, se da focul la mic si se fierbe cu capac pana conopida e facuta dar nu terciuita (cca 15 minute; verificati buchetelele mai mici si cand sunt facute treceti la pasul urmator).
Se scoate intr-un robot cam jumatate din conopida (incercati sa luati buchetelele mai mici, lasandu-le pe cele mai frumoase in supa). Se mixeaza pana se marunteste. Se adauga 1 polonic de supa fierbinte si se mixeaza pana aveti un piure foarte fin.
Se toarna treptat acest amestec in supa (aveti grija sa nu clocoteasca), amestecand mereu cu polonicul in timp ce turnati
Intr-o tigaie mica incingeti 1 lingura ulei si cand sfaraie, trageti-o de pe foc si adaugati restul de boia si chimenul macinat. Amestecati bine sa se dizolve condimentele in ulei. Turnati acest amestec in ciorba.
* traditional, ciorba nu se ingroasa cu conopida facuta piure asa cum am procedat la pasul 6, ci cu faina. Astfel, pe langa boia si chimen in ulei se adauga si faina, facandu-se practic un rantas care va ingrosa ciorba.
** in unele zone nu se foloseste deloc boia la ciorba aceasta, ea ramanand alba

Pofta buna!

Sursa: e-retete.ro